De ce sa iti recoltezi celulele stem

0
189

Multe persoane îşi pun întrebarea de ce să recolteze celulele stem şi dacă acesta metodă este benefică sau nu. Datorită faptului că lumea nu se documentează în privinţa tratării anumitor boli şi afecţiuni ale organismului cu ajutorul celulelor stem, mulţi sunt încă reticenţi atunci când vine vorba de recoltarea lor.

Celulele stem au un potenţial ridicat de tratare a anumitor boli şi afecţiuni, datorită faptului că ele se pot divide şi regenera în permanentă, reparând astfel rapid şi uşor unele ţesuturi ale organismului. Principala terapie utilizată astăzi de medici cu ajutorul celulelor stem este transplantul de măduva osoasă. De asemenea, cercetătorii care îşi desfăşoară activitatea profesională în acest domeniu al medicinii sunt în continuă aprofundare a bolilor şi afecţiunilor care pot fi trate cu ajutorul acestui tip de celule. Cea mai bogată sursă de celule stem o are sângele ombilical. Acesta este extras imediat la naşterea fătului prin intermediul cordonului ombilical, care până să se descopere beneficiile acestui tip de celule era aruncat de către medici. Celulele stem hematopoietice se găsesc în sângele cordonului ombilical şi cu ajutorul lor medicii pot trata sistemul imunitar al organismului, pot repara vasele de sânge, ţesuturile şi pot trata numeroase boli.

Din punctul de vedere al metodei de prelevare a celulelor stem din măduva osoasă sau din sângele cordonului ombilical, medicii recomandă că acestea să fie recoltate din cordonul ombilical imediat după naştere, din mai multe motive. Principalul motiv totuşi pentru care celulele stem sunt mai eficiente dacă sunt extrase imediat după naştere decât din măduva osoasă este acela că celulele din sângele cordonului ombilical nu sunt încă mature şi astfel ele nu au învăţat încă să se lupte cu anumite substanţe nocive din organismul uman. Astfel, aceste celule stem sunt mult mai puţin expuse riscului de a respinge transfuzia. De asemenea, la nivel mondial au fost făcute mai multe transfuzii de celule stem provenite din cordonul ombilical al fătului decât din măduva osoasă.

Celula stem este bine să fie recoltată mai ales datorită faptului că aceasta este disponibilă imediat pentru tratament în cazul unei boli, nemafiind nevoie aşteptarea găsirii unui donator. De asemenea, în cazul în care se apelează la un donator este ştiut faptul că acesta poate să nu fie compatibil. Un alt avantaj al recoltării celulelor stem este compatibilitatea potenţială între mai mulţi membri ai familiei astfel că dacă dumneavoastră nu veţi avea nevoie de ele, există posibilitatea că celulele stem să se poată folosi mai târziu pentru diferite rude de sânge, chiar dacă compatibilitatea nu este perfectă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here